http://ilazu.blogspot.com/2014/12/24-decembrie-gh.html
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004
Apoi îi dau Ruptura lui LIS, mă felicită, îi arăt că apare după 12 ani. Îmi cere o cronică la carte, dar pot eu să cer cronici amicilor?! Şi-mi spune că nu m-a putut publica în Viața românească, nici cu eseul, nici cu fragmentele de jurnal. Dacă şi dumneata ai duşmani, eu nu mai înţeleg nimic!, exclamă, cu obidă… Se referea, desigur, la imposibilul Got, căruia de altfel nu i-am făcut nimic, niciodată, dar probabil nu suportă faptul că m-am realizat în viaţa personală, în geologie – și acum îi încurc pe literați. Nu ca scriitor adevărat, căci în privinţa asta el este genial! Îi spun lui LIS, trecând peste astea: Chestiunea e că nu putem obliga pe nimeni să ne citească, fie că scriem bine sau extraordinar! Semenii noştri au această putere discreţionară: de a nu dori să te citească!
Mai zice LIS: Din nou împreună? Credeam că v-aţi certat cu Ţone… De ce? Eu nu mă cert niciodată. Sunt neînţelegeri de moment, sunt nervi, dar nu țin supărare, nu cunosc ura, resentimentul. (Dusesem cărţi de la Vinea la Cărtureşti, dar şi la chioşcul Muzeului… Aseară, la cenaclu Euridice s-a discutat despre raporturile scriitorilor cu editurile, invitaţi Călin Vlasie, Iosif Lupulescu şi Ţone, consideraţi singurii care se ocupă realmente de literature română actuală. Zice Vlasie: Buzura, Breban, care ne-au legănat tinereţea, nu se mai cer pe piaţa cărţii. (Dar continuă să-i publice – şi încă în ce tiraje!). Îi spun lui LIS ce a zis Joyce despre Marcel Proust.
Deci Angela S. nu are dreptate: numai un copil! Nea Ionică Gherasie, dar şi Lidia sunt ultimii, din 7 fraţi – şi sunt cei mai reuşiţi din serie…
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu