19 august 2021
Ecouri
http://ilazu.blogspot.com/2014/12/24-decembrie-gh.html
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2004
20 0ctombrie. Miercuri. Fac rost de 48 mii coli A4 pentru Sălbaticul, îi dau patronului acelei firme Veneticii şi Ruptura şi promite că mă mai ajută peste o săptămînă. Îl văd pe stradă pe Ionuţ Chiva şi îi spun: Am văzut o mare poetă care timp de 5 zile a bătut tîrgul şi a dat cartea ei la toată lumea. Eu am dat 200 exemplare din Veneticii şi au apărut 10 cronici. La mai mult nu te poţi aştepta în România. Daţi cartea, e singura modalitate… După ce ne despărţim, mă gîndesc că Poliromul are alte posibilităţi de difuzare, de reclamă, de…Apoi îi dau Ruptura lui LIS, mă felicită, îi arăt că apare după 12 ani. Îmi cere o cronică la carte, dar pot eu să cer cronici amicilor?! Şi-mi spune că nu m-a putut publica în Viața românească, nici cu eseul, nici cu fragmentele de jurnal. Dacă şi dumneata ai duşmani, eu nu mai înţeleg nimic!, exclamă, cu obidă… Se referea, desigur, la imposibilul Got, căruia de altfel nu i-am făcut nimic, niciodată, dar probabil nu suportă faptul că m-am realizat în viaţa personală, în geologie – și acum îi încurc pe literați. Nu ca scriitor adevărat, căci în privinţa asta el este genial! Îi spun lui LIS, trecând peste astea: Chestiunea e că nu putem obliga pe nimeni să ne citească, fie că scriem bine sau extraordinar! Semenii noştri au această putere discreţionară: de a nu dori să te citească!
Mai zice LIS: Din nou împreună? Credeam că v-aţi certat cu Ţone… De ce? Eu nu mă cert niciodată. Sunt neînţelegeri de moment, sunt nervi, dar nu țin supărare, nu cunosc ura, resentimentul. (Dusesem cărţi de la Vinea la Cărtureşti, dar şi la chioşcul Muzeului… Aseară, la cenaclu Euridice s-a discutat despre raporturile scriitorilor cu editurile, invitaţi Călin Vlasie, Iosif Lupulescu şi Ţone, consideraţi singurii care se ocupă realmente de literature română actuală. Zice Vlasie: Buzura, Breban, care ne-au legănat tinereţea, nu se mai cer pe piaţa cărţii. (Dar continuă să-i publice – şi încă în ce tiraje!). Îi spun lui LIS ce a zis Joyce despre Marcel Proust.
Deci Angela S. nu are dreptate: numai un copil! Nea Ionică Gherasie, dar şi Lidia sunt ultimii, din 7 fraţi – şi sunt cei mai reuşiţi din serie…
Va urma
18 august 2021
As fi vrut sa fie marti - roman - Iosif Lupulescu
II 21808
Lupulescu, Iosif
Aş fi vrut să fie marţi : [povestiri] / Iosif Lupulescu.- București : Editura Eminescu , 1970.
172 p..
821.135.1-32
As fi vrut sa fie marti- Iosif Lupulescu, 1969; 170 pag; Editura Eminescu.SPIRITUL LUDIC SI REINTOARCEREA LA CREDINTA
Iosif Lupulescu, Crangul uitarii, Editura Semne, 2007
Debutant, ca poet, in Luceafarul, in 1962, Iosif Lupulescu si-a schimbat repede mijloacele expresive, astfel ca in 1964 obtinea un premiu pentru proza la Concursul organizat de “Gazeta Literaraâ€. Si, din acel moment pana la aparitia ultimei carti, a ramas fidel prozei, cu aparitii rare si ignorate de critica foiletonistica. Din 1974 pana in 1988, a fost interzis pentru politica anticomunista. Retras la Buftea, desi banatean de origine, din miraculosul Faget, Iosif Lupulescu, om asezat si gospodar, altminteri fire iscoditoare si dinamica, a ezitat mult si a scris putin, insa acumularile existentiale si religioase au fost impresionante, din moment ce dupa Revolutie vine cu un chip nou, imprevizibil. A a avut chiar si o revelatie mistica, in urma unui lant de vise, dupa care a devenit terapeut si bioenergetician cu rezultate incredibile.
Omul scund de statura, slab, aproape insignifiant, cu parul complet alb inainte de a implini 30 de ani, este un personaj grandios, inainte de a identifica un scriitor original, cu o teritorialitate scripturala personalizata.
Angajat, multa vreme, in tinerete la Studiorile Buftea, Iosif Lupulescu a trait filmul vietii sale, dupa scenariul nonconformismului, a fost crezut multa vreme un rebel fara cauza, in mod eronat, pentru ca avea motivatii si sustinere psihica din profundul si ascunsul sau sentiment religios, devenit manifest abia acum, prin acest volum de poezie, care, in sensul asteptarilor pozitive, ar fi o surpriza, daca nu ar fi reeditarea unei carti de poezie cu acelasi titlu, aparuta la Editura “Diogeneâ€, in 1996. Ceea ce inseamna ca, de fapt, Iosif Lupulescu nu a publicat nicio carte dupa 1989, dar, incepand cu 1970, tiparise volume de proza importante: As fi vrut sa fie marti, Ed. “Eminescuâ€, 1970, proza scurta, In umbra stapanului, Ed. “Eminescuâ€, 1971, proza scurta, Pariu pe alb, Ed. “Albatrosâ€, 1973, proza scurta, Sansa, roman, Ed. Faclaâ€, 1988, Echipa de filmare, Ed. “Faclaâ€, 1988, Ora 6 si patratul, Ed. “Ion Creangaâ€, 1989, proza
pentru copii.
Chiar daca scrie greu si publica rar, Iosif Lupulescu are constiinta scrisului si un mod familiar, chiar pragmatic, de a rezolva spinoasele probleme ale prezentei in lume a omului fabricant de texte.
Scriitor versat, de acumulari incete, revine la izvoarele poeziei, cu un gen de creatie religioasa si sapientiala, o eflorescenta a intelepciunii si experientei de viata tradusa intr-un discurs transparent care si-a scuturat toate podoabele metaforice. Rezulta o textura incantatorie, o poezie moralizanta si sententioasa, cu sustinere biblica, un fel de “carte de invatatura†pentru uzul apropiatilor si urmasilor, desi mesajul ramane, in fond, netransmisibil pentru ca esentializeaza o traire intima, individualizata. Autorul stie ca, in orice text religios, mesajul se insinueaza in muzicalitatea profunda, se dizolva in incantatia magica, invaluitoare, se ascunde in simboluri si parabole iar invatatura se dezvaluie indirect.
In sens tipologic, textele sunt psalmi si rugaciuni, apropiate de proiectul religios arghezian, mai ales pentru ca emitatorul, rugatorul este un pacatos care constientizeaza distinctiile sale umane. Erotismul aluziv ca si limbajul simplu, bolovanos permit extinderea referintei la acelasi model. In sensul arghezian, autorul intra in proiectul religios, se face martor si personaj biblic, asa cum marii posedati mistici isi poarta stigmatele la vedere si retraiesc suferintele lui Hristos. Cuvintele-cheie sunt din spectrul plecarii – corabie, mare, catarg, tarm, larg- intr-o alegorie usor traductibila, dar plina de semnificatie: corabia este viata si poarta sentimentele structurale – credinta, nostalgia, iubirea, prietenia: Corabia inainteaza/ Impinsa de ganduri./ In adancul ei/ Sunt ascunse blesteme./ Lacrimi si sange./ Toate acestea/ La prima acostare/ Se vor numi aur,/ Bucurii si noroc./ Ziua trecuta/ E o noapte/ In care zadarnic sapi/ Cautand lumina./ In biserici/ Ard amintiri. (Corabia)
Insa metafora corabiei se leaga de temele biblice (Balada fratelui Lot, Balada lui Iosif, Ultimul port) care decompenseaza trairile unui sedentar, ale unui om legat de casa si de pamant. Dragostea s-a tocit, prietenii s-au imputinat si, impreuna cu apropiatii, au trecut in Crangul uitarii. Calatoria initiatica pe marea furtunoasa il apropie pe singurul calator de misterele mortii, moartea fiind acceptata, mioritic, ca un joc al dispatitiei si demistificarilor. Un foarte frumos poem de dragoste si moarte se numeste simplu, Sentiment: Noi ne-am despartit de mult, de mult,/ Sentimentul asta nu-l masori nicicum/ E trist si frumos ca un adult/ Pornit din copilarie pe drum.// Despartirea noastra e-nalta cat un anotimp / Nevazuta de mainile lor/ Si zeii sunt mari si vin din Olimp/ Cand de pe vara pleaca ultimul zbor.// Toporul pe umar viseaza furtuni / Simtind in suflet atatea zvarcoliri/ Zarea s-a inchis si ziua de luni/ Te tine ascunsa in priviri.// Aripile nu mai trec prin cer / Ascunse stau sub margini de cuvant / Drumul e alb si atat de stingher/ In sarbatoarea noastra dezbracata de vant.// Causul e mai adanc decat izvorul / Secat de o atingere fugara/ Te simte oare calatorul/ Cand treci pe margine de vara? // Noi ne-am despartit de mult, de mult…â€
Cer si cuvant – iata o asociere mistica imprevizibila, la care se aduga sentimentul erotic, de o gingasie si delicatete de nebanuit
la autorul greoi, insurgent si furtunatic.
Experienta poetica noua este, probabil, foarte veche, nou si neasteptat ramane volumul de versuri care se pune sub semnul unei etape initiatice, preluate din basmele populare romanesti. Crangul uitarii este dublat, ca in oglinda, de crangul memoriei, alcatuind impreuna natura umana, duala, foarte exact polarizata, surprinsa extatic si nonconvenventional. Chipul duhovnicesc se stralumineaza sub incidenta revelatiilor si se contureaza din ingrijorarea fata de viitorul omului pandit de primejdii, excese si tentatii distrugatoare. Poetul care reabiliteaza meditatia inteleapta, reia si vechile structuri si idei ale fabulei si le reformuleaza in dimensiuni sapientiale.
Acest volum de rugaciuni si psalmi vigurosi se inscrie in cea mai buna traditie a poeziei religioase romanesti, de la Arghezi, la Radu Gyr si Vasile Voiculescu, afirmand o puternica credinta naturala, taraneasca, exprimata simplu, sincer, naiv, fara complicatii ori subtilitati sacerdotale.
Tragic fara patetism, credincios conectat si vibrant, ridicandu-si mereu ochii catre cer, poetul simte trepidatia secreta si sacra a pamantului.
Originalitatea, stralucirea dar si esenta poeziei constau in arderea completa pe rugul credintei si nu intr-un patetism gesticulant.
Cand noi, cativa vechi prieteni tocmai ne intrebam daca Iosif Lupulescu mai reprezinta numele prozatorului de forta transplantat din ruralul european al Banatului, in Campia Dunarii si la oras, acest volum ne-a revelat un poet religios neasteptat si de mare profunzime, care nu seamna cu nimeni din contemporaneitatea literara.
Short URL: http://cronicaromana.com/?p=120030
http://cronicaromana.com/2008/05/29/spiritul-ludic-si-reintoarcerea-la-credinta/
http://193.231.13.10:8991/F?func=find-b&request=000011267&find_code=SYS&local_base=BCU10&CON_LNG=ENG
| ys. no. | 000011267 |
| Headings |  Lupulescu Iosif (1937- ) |
| Biog/Act.note | Prozator român |
| Învăţător şi inspector (1964). Din 1970, asistent de regie la Buftea şi director de producţie la Studioul Cinematografic Al. Sahia din Bucureşti | |
| Source found | Dicţionarul general al literaturii române, vol., (Bucureşti, 2004- ) |
| Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin (Reşiţa, 1998) | |
| RSL | |
| Gen.Cat.note | Opera: Aş fi vrut să fie marţi (1970); Şansa (1974); Echipa de filmare (1988) |
| Electronic loc |  http://www.banaterra.eu/romana/node/1366 |
| Choose format: | Standard format | Catalog card | Citation |
Pariu pe alb - roman - Iosif Lupulescu
Ora 6 si patratul - povestiri - Iosif Lupulescu
Ora 6 si patratul
Autor(i): Iosif Lupulescu
Editura: Ion Creanga
Anul aparitiei: 1989
Nr. pagini: 70 pagini
Categorii: Literatura, Carti pentru copii
Ilustriatia:
Dana Schobel-Roman
In umbra stapinului - roman - Iosif Lupulescu
Editura: Eminescu
Data aparitie: 1971
Limba: Romana
Coperta: Brosata (paperback)
Numar volume: 1
Numar pagini: 182
Dimensiuni: 180 x 110 mm
Greutate: 0.14 kg
Crangul uitarii - poeme - Iosif Lupulescu
Reeditata 2014, peste Prut
Colectia: Opera Omnia. Poezie contemporana
Data aparitie: 2014
Limba: Romana
Coperta: Brosata (paperback)
Numar volume: 1
Numar pagini: 102
Dimensiuni: 1600 x 1400 mm
Greutate: 0.12 kg
ISBN/Cod: 978-606-676-413-6
Echipa de filmare - schite - Iosif Lupulescu
Autor: Iosif Lupulescu
Titlu: Echipa de filmareEditura: Facla
An de aparitie: 1988
Nr. pagini: 217
Format: 11 x 19 cm
Coperti: brosate
Carte in limba: romana
Stare: buna
https://www.printrecarti.ro/132245-iosif-lupulescu-echipa-de-filmare.html
Reeditata 2014
https://www.tipomoldova.ro/books/Echipa%20de%20filmare.pdf
Interviu - Bioenergeticianul interzis de Securitate - Iosif Lupulescu vindeca insomnia ( revistazau . ro - 2011 )
| |||||||||
 | |||||||||
| Copyright © Zau! - 2011 http://www.revistazau.ro/?pid=
| |||||||||
Interviu - Jurnalul National - Omul care sterge amintirile urâte ; Iosif Lupulescu
Jurnalul National,
Omul care sterge amintirile urâte
Într-o bojdeucã din Buftea, un scriitor curãtã memoria oamenilor printr-o tehnicã japonezã
Tocmai când astepta sã moarã, scriitorul Iosif Lupulescu a descoperit ce forte misterioase vibreazã în fiinta lui firavã. Si-a însusit o strãveche disciplinã terapeuticã japonezã, REIKI, ajungând la performante uluitoare, cum ar fi stergerea amintirilor neplãcute sau întoarcerea în timp.
În casa pãrinteascã, pe care si-a adus-o bucatã cu bucatã din satul natal, a montat-o în Buftea si în care trãieste ca un pustnic, Iosif Lupulescu este vizitat adesea de prieteni. Cei mai multi – scriitori, ca si el. Vin mai cu seamã pentru tainica lui putere de a le curãta rãul din trupuri.
Bãtrânul vorbeste putin si numai în soaptã, ca-ntr-o bisericã. Atât cât îl lasã singura coardã vocalã pe care o mai are. Vorbeste mai mult si mai convingãtor cu fata lui durã, aproape mineralã. Si cu mâinile. Când le miscã prin aer, într-un ghem ciudat de gesturi, pipãind aura nevãzutã a prietenilor sãi. Se concentreazã, se închide în sine vreme de un ceas, un ceas si ceva. Apoi, mâinile lui prind sã vadã vãtãmãrile ascunse, deasupra cãrora se cutremurã, si sã le trateze. A primeni energiile în trupul bolnav, cum ai schimba apa într-o vazã. Aceasta este REIKI.
Tocmai când astepta sã moarã, scriitorul Iosif Lupulescu a descoperit ce forte misterioase vibreazã în fiinta lui firavã. Si-a însusit o strãveche disciplinã terapeuticã japonezã, REIKI, ajungând la performante uluitoare, cum ar fi stergerea amintirilor neplãcute sau întoarcerea în timp.
În casa pãrinteascã, pe care si-a adus-o bucatã cu bucatã din satul natal, a montat-o în Buftea si în care trãieste ca un pustnic, Iosif Lupulescu este vizitat adesea de prieteni. Cei mai multi – scriitori, ca si el. Vin mai cu seamã pentru tainica lui putere de a le curãta rãul din trupuri.
Bãtrânul vorbeste putin si numai în soaptã, ca-ntr-o bisericã. Atât cât îl lasã singura coardã vocalã pe care o mai are. Vorbeste mai mult si mai convingãtor cu fata lui durã, aproape mineralã. Si cu mâinile. Când le miscã prin aer, într-un ghem ciudat de gesturi, pipãind aura nevãzutã a prietenilor sãi. Se concentreazã, se închide în sine vreme de un ceas, un ceas si ceva. Apoi, mâinile lui prind sã vadã vãtãmãrile ascunse, deasupra cãrora se cutremurã, si sã le trateze. A primeni energiile în trupul bolnav, cum ai schimba apa într-o vazã. Aceasta este REIKI.
La un pas de moarte
„Nu sunt un vindecãtor, spune Iosif Lupulescu. Nu fac decât sã restabilesc echilibrul energetic, sã induc armonia ce readuce uluitoarea masinãrie a corpului uman la starea de functionare perfectã”. O stiu prietenii lui, atinsi de excesele boemei. Dar cel mai bine o stie el însusi: s-a tratat singur când chirurgii, dupã ce i-au ciopârtit ficatul, gâtul si stomacul, l-au trimis sã moarã acasã. I se diagnosticase un cancer generalizat.
Bãtrânul îsi aminteste: „Nu i s-a pãrut nimãnui curios cã operatiile mele se cicatrizau în trei zile, în loc de o lunã, douã. Eu însã am rãmas uimit când am vãzut cã… da, mã tãiasem adânc cu lama de ras si sângerarea se oprea când apropiam mâna de ranã. Intrigat, am început sã citesc tot ce gãseam despre bioenergie”.
„Nu sunt un vindecãtor, spune Iosif Lupulescu. Nu fac decât sã restabilesc echilibrul energetic, sã induc armonia ce readuce uluitoarea masinãrie a corpului uman la starea de functionare perfectã”. O stiu prietenii lui, atinsi de excesele boemei. Dar cel mai bine o stie el însusi: s-a tratat singur când chirurgii, dupã ce i-au ciopârtit ficatul, gâtul si stomacul, l-au trimis sã moarã acasã. I se diagnosticase un cancer generalizat.
Bãtrânul îsi aminteste: „Nu i s-a pãrut nimãnui curios cã operatiile mele se cicatrizau în trei zile, în loc de o lunã, douã. Eu însã am rãmas uimit când am vãzut cã… da, mã tãiasem adânc cu lama de ras si sângerarea se oprea când apropiam mâna de ranã. Intrigat, am început sã citesc tot ce gãseam despre bioenergie”.
Treptele desãvârsirii
Iosif Lupulescu a aflat despre REIKI în 1997, într-o clinicã din Germania, unde încerca un tratament disperat. Fiecare om primeste si poate transmite energie. Unii mai mult, altii mai putin. Prin meditatii si prin exercitii si-a autoeducat cu perseverentã puterile, a studiat. S-a perfectionat fãrã odihnã. A urcat cu repeziciune toate treptele initierii. Curând, va obtine titlul de Maestru, unul dintre putinele din lume. Îi vor fi dezvãluite tehnici secrete, de mare fortã. Pe care acum doar le intuieste. Sunt înzecit mai performante decât cele pe care le stãpâneste acum: prin ele va putea sã lecuiascã boli ce înfrâng medicina si sã-si trimitã energiile în trecutul bântuit de cosmaruri, spre a limpezi si curãta sufletele oamenilor.
Interzis de Securitate
Iosif Lupulescu, membru al Uniunii Scriitorilor Români din 1970, a publicat zece cãrti – romane, prozã scurtã, versuri. Romanul „În umbra stãpânului” (Editura Eminescu, 1971) a fost retras din librãrii din cauza prea directelor aluzii satirice la adresa familiei Ceausescu. Consecinta: scriitorul a fost interzis timp de aproape 15 ani. În 1980, ca urmare a presiunilor Securitãtii, îsi pierde postul de asistent de regie la studiourile Buftea; capãtã o pensie de la Uniunea Scriitorilor si, pânã la revolutie, se întretine fãcând fotografii la nunti si botezuri (cu delegatie de la reviste literare). Doborât de boli, se retrage în bojdeuca din Buftea, ducând o viatã de sihastru. Îsi petrece zilele în rugãciuni si meditatii, pentru a renaste prin propriile puteri.
Iosif Lupulescu, membru al Uniunii Scriitorilor Români din 1970, a publicat zece cãrti – romane, prozã scurtã, versuri. Romanul „În umbra stãpânului” (Editura Eminescu, 1971) a fost retras din librãrii din cauza prea directelor aluzii satirice la adresa familiei Ceausescu. Consecinta: scriitorul a fost interzis timp de aproape 15 ani. În 1980, ca urmare a presiunilor Securitãtii, îsi pierde postul de asistent de regie la studiourile Buftea; capãtã o pensie de la Uniunea Scriitorilor si, pânã la revolutie, se întretine fãcând fotografii la nunti si botezuri (cu delegatie de la reviste literare). Doborât de boli, se retrage în bojdeuca din Buftea, ducând o viatã de sihastru. Îsi petrece zilele în rugãciuni si meditatii, pentru a renaste prin propriile puteri.
În toate binefãcãtorul
Poetul Traian Chiricutã a fost, pânã spre vârsta de 40 de ani, un înfrânt, „mereu la marginea societãtii, tot pe lângã oameni”, cum spune el. Nu si-a cunoscut pãrintii, a iesit traumatizat dupã experientele trãite în casa de copii unde a crescut. Viata lui, previzibil ratatã, a intrat pe o cale luminoasã dupã ce l-a cunoscut pe Iosif Lupulescu, prietenul si mentorul sãu.
Traian Chiricutã îl priveste îndelung, ca prin apele unei lentile pure, si povesteste: „Mã risipeam într-o boemã fãrã orizont, îmi trãiam propria viatã ca un dusman repetându-mi resemnat: «O sã înfloreascã si-o sã moarã / Lemnul rãu din care sunt fãcut». Pânã când domnul Iosif, descoperindu-si si perfectionându-si capacitãtile, mi-a sters pur si simplu din memorie, cum ai sterge un fisier din calculator, amintirea anilor de orfelinat, acele suferinte infernale, anii de umilintã, de ariditate afectivã… A curãtat din subconstientul meu toate aceste reziduuri care mã împiedicau sã devin eu însumi. Nu stiu cum a fãcut, nici el nu spune cum. Cert e cã azi stiu despre toate nenorocirile copilãriei mele de parcã le-as fi aflat dintr-o carte.
Mi-a vindecat ficatul, plãmânii subreziti în noptile dormite prin gãri, mi-a vindecat sufletul… Îl numesc: în toate binefãcãtorul, care pe mine mie m-a redat”, încheie poetul.
În doar trei ani, boemul Traian Chiricutã a devenit un prosper om de afaceri, si-a întemeiat o familie, îsi vede clar si plin de sperantã viata înainte.
Poetul Traian Chiricutã a fost, pânã spre vârsta de 40 de ani, un înfrânt, „mereu la marginea societãtii, tot pe lângã oameni”, cum spune el. Nu si-a cunoscut pãrintii, a iesit traumatizat dupã experientele trãite în casa de copii unde a crescut. Viata lui, previzibil ratatã, a intrat pe o cale luminoasã dupã ce l-a cunoscut pe Iosif Lupulescu, prietenul si mentorul sãu.
Traian Chiricutã îl priveste îndelung, ca prin apele unei lentile pure, si povesteste: „Mã risipeam într-o boemã fãrã orizont, îmi trãiam propria viatã ca un dusman repetându-mi resemnat: «O sã înfloreascã si-o sã moarã / Lemnul rãu din care sunt fãcut». Pânã când domnul Iosif, descoperindu-si si perfectionându-si capacitãtile, mi-a sters pur si simplu din memorie, cum ai sterge un fisier din calculator, amintirea anilor de orfelinat, acele suferinte infernale, anii de umilintã, de ariditate afectivã… A curãtat din subconstientul meu toate aceste reziduuri care mã împiedicau sã devin eu însumi. Nu stiu cum a fãcut, nici el nu spune cum. Cert e cã azi stiu despre toate nenorocirile copilãriei mele de parcã le-as fi aflat dintr-o carte.
Mi-a vindecat ficatul, plãmânii subreziti în noptile dormite prin gãri, mi-a vindecat sufletul… Îl numesc: în toate binefãcãtorul, care pe mine mie m-a redat”, încheie poetul.
În doar trei ani, boemul Traian Chiricutã a devenit un prosper om de afaceri, si-a întemeiat o familie, îsi vede clar si plin de sperantã viata înainte.
Japonezii îl venereazã pe pãrintele REIKI-ului
REIKI îsi pierde originile, spun Maestrii, în vremurile aurorale ale omenirii, când comunicarea omului cu Universul nu fusese încã viciatã de civilizatie. Înseamnã „energie vitalã” (REI) „de provenientã spiritualã” (KI) – folositã în beneficiul propriu sau/si al semenilor. Etica reikistilor este deosebit de severã; de altfel, REIKI nici nu poate fi folositã în afara Binelui.
Stiintã si artã, totodatã, REIKI a fost redescoperitã, din scrieri vechi, de cãlugãrul si medicul japonez Mikao Usui, la începutul secolului trecut. Usui a dus o viatã de ascet pe muntele sfânt Kurama-Yama. Învãtãtura, primitã prin revelatii si neîntreruptã meditatie, i-a transmis-o succesorului sãu, Chujiro Hayashi, care apoi a împãrtãsit-o câtorva discipoli. Usui este venerat de japonezi ca un Sfânt între Sfinti si se discutã despre consacrarea lui printre zeitãtile traditionale. Putini cunosc locul unde a fost înmormântat, dar se stie cã, în fiecare an, împãratul Japoniei face un pelerinaj la mormântul secret al Iluminatului. (Viorel Ilisoi)
REIKI îsi pierde originile, spun Maestrii, în vremurile aurorale ale omenirii, când comunicarea omului cu Universul nu fusese încã viciatã de civilizatie. Înseamnã „energie vitalã” (REI) „de provenientã spiritualã” (KI) – folositã în beneficiul propriu sau/si al semenilor. Etica reikistilor este deosebit de severã; de altfel, REIKI nici nu poate fi folositã în afara Binelui.
Stiintã si artã, totodatã, REIKI a fost redescoperitã, din scrieri vechi, de cãlugãrul si medicul japonez Mikao Usui, la începutul secolului trecut. Usui a dus o viatã de ascet pe muntele sfânt Kurama-Yama. Învãtãtura, primitã prin revelatii si neîntreruptã meditatie, i-a transmis-o succesorului sãu, Chujiro Hayashi, care apoi a împãrtãsit-o câtorva discipoli. Usui este venerat de japonezi ca un Sfânt între Sfinti si se discutã despre consacrarea lui printre zeitãtile traditionale. Putini cunosc locul unde a fost înmormântat, dar se stie cã, în fiecare an, împãratul Japoniei face un pelerinaj la mormântul secret al Iluminatului. (Viorel Ilisoi)
TATA - Funcţiei paterne îi revine rolul structurant
Tata
„Funcţiei paterne îi revine rolul structurant“ – interviu cu psihoterapeutul Mihnea POPESCU
Mihnea POPESCU Ana Maria SANDU
BIOGRAFIE IOSIF LUPULESCU
Iosif Lupulescu
Scriitor
(1937-2010)
n. 24 iulie 1937, Bichigi, jud. Timiş. Prozator.
Studii liceale absolvite la Reşiţa (1955).
Profesii şi locuri de muncă: muncitor la Reşiţa şi Hunedoara (1955-1964), învăţător (1964-1965).
Din 1970 a fost asistent de regie la Buftea, regizor secund la Studiourile Cinematografice Bucureşti.
A colaborat la: „Orizont", „Semenicul", „Luceafărul" etc.
Volume publicate: Aş fi vrut să fie marţi, schiţe, povestiri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; În umbra stăpânului, roman, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971; Pariu în alb, roman, Bucureşti, Editura Albatros, 1973; Şansa, roman, Timişoara, Editura Facla, 1974; Echipa de filmare, schiţe, Timişoara, Editura Facla, 1988; Ora şase şi pătratul, povestiri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1989.
Referinţe critice
În volume: Marian Popa, Dicţionar de literatură română contemporană, Bucureşti, Editura Albatros, 1977; Aquilina Birăescu, Diana Zărie, Scriitori şi lingvişti timişoreni, Timişoara, Editura Marineasa, 2000.
În periodice: Cornel Ungureanu, „Orizont", nr. 9, 1970; Dana Dumitriu, „Scânteia tineretului", 28 oct. 1971; Sorin Titel, „România literară", nr. 44, 1973; A. Baltazar, „Orizont", nr. 49, 1973; Valeriu Cristea, „România literară", nr. 3, 1974 ş.a.
TIMIŞOARA LITERARĂ - Dicţionar biobibliografic - Paul Eugen Banciu, Aquilina Birăescu, Editura Marineasa, Timişoara, 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
