Jurnalul National,
Omul care sterge amintirile urâte
Într-o bojdeucã din Buftea, un scriitor curãtã memoria oamenilor printr-o tehnicã japonezã
Tocmai când astepta sã moarã, scriitorul Iosif Lupulescu a descoperit ce forte misterioase vibreazã în fiinta lui firavã. Si-a însusit o strãveche disciplinã terapeuticã japonezã, REIKI, ajungând la performante uluitoare, cum ar fi stergerea amintirilor neplãcute sau întoarcerea în timp.
În casa pãrinteascã, pe care si-a adus-o bucatã cu bucatã din satul natal, a montat-o în Buftea si în care trãieste ca un pustnic, Iosif Lupulescu este vizitat adesea de prieteni. Cei mai multi – scriitori, ca si el. Vin mai cu seamã pentru tainica lui putere de a le curãta rãul din trupuri.
Bãtrânul vorbeste putin si numai în soaptã, ca-ntr-o bisericã. Atât cât îl lasã singura coardã vocalã pe care o mai are. Vorbeste mai mult si mai convingãtor cu fata lui durã, aproape mineralã. Si cu mâinile. Când le miscã prin aer, într-un ghem ciudat de gesturi, pipãind aura nevãzutã a prietenilor sãi. Se concentreazã, se închide în sine vreme de un ceas, un ceas si ceva. Apoi, mâinile lui prind sã vadã vãtãmãrile ascunse, deasupra cãrora se cutremurã, si sã le trateze. A primeni energiile în trupul bolnav, cum ai schimba apa într-o vazã. Aceasta este REIKI.
Tocmai când astepta sã moarã, scriitorul Iosif Lupulescu a descoperit ce forte misterioase vibreazã în fiinta lui firavã. Si-a însusit o strãveche disciplinã terapeuticã japonezã, REIKI, ajungând la performante uluitoare, cum ar fi stergerea amintirilor neplãcute sau întoarcerea în timp.
În casa pãrinteascã, pe care si-a adus-o bucatã cu bucatã din satul natal, a montat-o în Buftea si în care trãieste ca un pustnic, Iosif Lupulescu este vizitat adesea de prieteni. Cei mai multi – scriitori, ca si el. Vin mai cu seamã pentru tainica lui putere de a le curãta rãul din trupuri.
Bãtrânul vorbeste putin si numai în soaptã, ca-ntr-o bisericã. Atât cât îl lasã singura coardã vocalã pe care o mai are. Vorbeste mai mult si mai convingãtor cu fata lui durã, aproape mineralã. Si cu mâinile. Când le miscã prin aer, într-un ghem ciudat de gesturi, pipãind aura nevãzutã a prietenilor sãi. Se concentreazã, se închide în sine vreme de un ceas, un ceas si ceva. Apoi, mâinile lui prind sã vadã vãtãmãrile ascunse, deasupra cãrora se cutremurã, si sã le trateze. A primeni energiile în trupul bolnav, cum ai schimba apa într-o vazã. Aceasta este REIKI.
La un pas de moarte
„Nu sunt un vindecãtor, spune Iosif Lupulescu. Nu fac decât sã restabilesc echilibrul energetic, sã induc armonia ce readuce uluitoarea masinãrie a corpului uman la starea de functionare perfectã”. O stiu prietenii lui, atinsi de excesele boemei. Dar cel mai bine o stie el însusi: s-a tratat singur când chirurgii, dupã ce i-au ciopârtit ficatul, gâtul si stomacul, l-au trimis sã moarã acasã. I se diagnosticase un cancer generalizat.
Bãtrânul îsi aminteste: „Nu i s-a pãrut nimãnui curios cã operatiile mele se cicatrizau în trei zile, în loc de o lunã, douã. Eu însã am rãmas uimit când am vãzut cã… da, mã tãiasem adânc cu lama de ras si sângerarea se oprea când apropiam mâna de ranã. Intrigat, am început sã citesc tot ce gãseam despre bioenergie”.
„Nu sunt un vindecãtor, spune Iosif Lupulescu. Nu fac decât sã restabilesc echilibrul energetic, sã induc armonia ce readuce uluitoarea masinãrie a corpului uman la starea de functionare perfectã”. O stiu prietenii lui, atinsi de excesele boemei. Dar cel mai bine o stie el însusi: s-a tratat singur când chirurgii, dupã ce i-au ciopârtit ficatul, gâtul si stomacul, l-au trimis sã moarã acasã. I se diagnosticase un cancer generalizat.
Bãtrânul îsi aminteste: „Nu i s-a pãrut nimãnui curios cã operatiile mele se cicatrizau în trei zile, în loc de o lunã, douã. Eu însã am rãmas uimit când am vãzut cã… da, mã tãiasem adânc cu lama de ras si sângerarea se oprea când apropiam mâna de ranã. Intrigat, am început sã citesc tot ce gãseam despre bioenergie”.
Treptele desãvârsirii
Iosif Lupulescu a aflat despre REIKI în 1997, într-o clinicã din Germania, unde încerca un tratament disperat. Fiecare om primeste si poate transmite energie. Unii mai mult, altii mai putin. Prin meditatii si prin exercitii si-a autoeducat cu perseverentã puterile, a studiat. S-a perfectionat fãrã odihnã. A urcat cu repeziciune toate treptele initierii. Curând, va obtine titlul de Maestru, unul dintre putinele din lume. Îi vor fi dezvãluite tehnici secrete, de mare fortã. Pe care acum doar le intuieste. Sunt înzecit mai performante decât cele pe care le stãpâneste acum: prin ele va putea sã lecuiascã boli ce înfrâng medicina si sã-si trimitã energiile în trecutul bântuit de cosmaruri, spre a limpezi si curãta sufletele oamenilor.
Interzis de Securitate
Iosif Lupulescu, membru al Uniunii Scriitorilor Români din 1970, a publicat zece cãrti – romane, prozã scurtã, versuri. Romanul „În umbra stãpânului” (Editura Eminescu, 1971) a fost retras din librãrii din cauza prea directelor aluzii satirice la adresa familiei Ceausescu. Consecinta: scriitorul a fost interzis timp de aproape 15 ani. În 1980, ca urmare a presiunilor Securitãtii, îsi pierde postul de asistent de regie la studiourile Buftea; capãtã o pensie de la Uniunea Scriitorilor si, pânã la revolutie, se întretine fãcând fotografii la nunti si botezuri (cu delegatie de la reviste literare). Doborât de boli, se retrage în bojdeuca din Buftea, ducând o viatã de sihastru. Îsi petrece zilele în rugãciuni si meditatii, pentru a renaste prin propriile puteri.
Iosif Lupulescu, membru al Uniunii Scriitorilor Români din 1970, a publicat zece cãrti – romane, prozã scurtã, versuri. Romanul „În umbra stãpânului” (Editura Eminescu, 1971) a fost retras din librãrii din cauza prea directelor aluzii satirice la adresa familiei Ceausescu. Consecinta: scriitorul a fost interzis timp de aproape 15 ani. În 1980, ca urmare a presiunilor Securitãtii, îsi pierde postul de asistent de regie la studiourile Buftea; capãtã o pensie de la Uniunea Scriitorilor si, pânã la revolutie, se întretine fãcând fotografii la nunti si botezuri (cu delegatie de la reviste literare). Doborât de boli, se retrage în bojdeuca din Buftea, ducând o viatã de sihastru. Îsi petrece zilele în rugãciuni si meditatii, pentru a renaste prin propriile puteri.
În toate binefãcãtorul
Poetul Traian Chiricutã a fost, pânã spre vârsta de 40 de ani, un înfrânt, „mereu la marginea societãtii, tot pe lângã oameni”, cum spune el. Nu si-a cunoscut pãrintii, a iesit traumatizat dupã experientele trãite în casa de copii unde a crescut. Viata lui, previzibil ratatã, a intrat pe o cale luminoasã dupã ce l-a cunoscut pe Iosif Lupulescu, prietenul si mentorul sãu.
Traian Chiricutã îl priveste îndelung, ca prin apele unei lentile pure, si povesteste: „Mã risipeam într-o boemã fãrã orizont, îmi trãiam propria viatã ca un dusman repetându-mi resemnat: «O sã înfloreascã si-o sã moarã / Lemnul rãu din care sunt fãcut». Pânã când domnul Iosif, descoperindu-si si perfectionându-si capacitãtile, mi-a sters pur si simplu din memorie, cum ai sterge un fisier din calculator, amintirea anilor de orfelinat, acele suferinte infernale, anii de umilintã, de ariditate afectivã… A curãtat din subconstientul meu toate aceste reziduuri care mã împiedicau sã devin eu însumi. Nu stiu cum a fãcut, nici el nu spune cum. Cert e cã azi stiu despre toate nenorocirile copilãriei mele de parcã le-as fi aflat dintr-o carte.
Mi-a vindecat ficatul, plãmânii subreziti în noptile dormite prin gãri, mi-a vindecat sufletul… Îl numesc: în toate binefãcãtorul, care pe mine mie m-a redat”, încheie poetul.
În doar trei ani, boemul Traian Chiricutã a devenit un prosper om de afaceri, si-a întemeiat o familie, îsi vede clar si plin de sperantã viata înainte.
Poetul Traian Chiricutã a fost, pânã spre vârsta de 40 de ani, un înfrânt, „mereu la marginea societãtii, tot pe lângã oameni”, cum spune el. Nu si-a cunoscut pãrintii, a iesit traumatizat dupã experientele trãite în casa de copii unde a crescut. Viata lui, previzibil ratatã, a intrat pe o cale luminoasã dupã ce l-a cunoscut pe Iosif Lupulescu, prietenul si mentorul sãu.
Traian Chiricutã îl priveste îndelung, ca prin apele unei lentile pure, si povesteste: „Mã risipeam într-o boemã fãrã orizont, îmi trãiam propria viatã ca un dusman repetându-mi resemnat: «O sã înfloreascã si-o sã moarã / Lemnul rãu din care sunt fãcut». Pânã când domnul Iosif, descoperindu-si si perfectionându-si capacitãtile, mi-a sters pur si simplu din memorie, cum ai sterge un fisier din calculator, amintirea anilor de orfelinat, acele suferinte infernale, anii de umilintã, de ariditate afectivã… A curãtat din subconstientul meu toate aceste reziduuri care mã împiedicau sã devin eu însumi. Nu stiu cum a fãcut, nici el nu spune cum. Cert e cã azi stiu despre toate nenorocirile copilãriei mele de parcã le-as fi aflat dintr-o carte.
Mi-a vindecat ficatul, plãmânii subreziti în noptile dormite prin gãri, mi-a vindecat sufletul… Îl numesc: în toate binefãcãtorul, care pe mine mie m-a redat”, încheie poetul.
În doar trei ani, boemul Traian Chiricutã a devenit un prosper om de afaceri, si-a întemeiat o familie, îsi vede clar si plin de sperantã viata înainte.
Japonezii îl venereazã pe pãrintele REIKI-ului
REIKI îsi pierde originile, spun Maestrii, în vremurile aurorale ale omenirii, când comunicarea omului cu Universul nu fusese încã viciatã de civilizatie. Înseamnã „energie vitalã” (REI) „de provenientã spiritualã” (KI) – folositã în beneficiul propriu sau/si al semenilor. Etica reikistilor este deosebit de severã; de altfel, REIKI nici nu poate fi folositã în afara Binelui.
Stiintã si artã, totodatã, REIKI a fost redescoperitã, din scrieri vechi, de cãlugãrul si medicul japonez Mikao Usui, la începutul secolului trecut. Usui a dus o viatã de ascet pe muntele sfânt Kurama-Yama. Învãtãtura, primitã prin revelatii si neîntreruptã meditatie, i-a transmis-o succesorului sãu, Chujiro Hayashi, care apoi a împãrtãsit-o câtorva discipoli. Usui este venerat de japonezi ca un Sfânt între Sfinti si se discutã despre consacrarea lui printre zeitãtile traditionale. Putini cunosc locul unde a fost înmormântat, dar se stie cã, în fiecare an, împãratul Japoniei face un pelerinaj la mormântul secret al Iluminatului. (Viorel Ilisoi)
REIKI îsi pierde originile, spun Maestrii, în vremurile aurorale ale omenirii, când comunicarea omului cu Universul nu fusese încã viciatã de civilizatie. Înseamnã „energie vitalã” (REI) „de provenientã spiritualã” (KI) – folositã în beneficiul propriu sau/si al semenilor. Etica reikistilor este deosebit de severã; de altfel, REIKI nici nu poate fi folositã în afara Binelui.
Stiintã si artã, totodatã, REIKI a fost redescoperitã, din scrieri vechi, de cãlugãrul si medicul japonez Mikao Usui, la începutul secolului trecut. Usui a dus o viatã de ascet pe muntele sfânt Kurama-Yama. Învãtãtura, primitã prin revelatii si neîntreruptã meditatie, i-a transmis-o succesorului sãu, Chujiro Hayashi, care apoi a împãrtãsit-o câtorva discipoli. Usui este venerat de japonezi ca un Sfânt între Sfinti si se discutã despre consacrarea lui printre zeitãtile traditionale. Putini cunosc locul unde a fost înmormântat, dar se stie cã, în fiecare an, împãratul Japoniei face un pelerinaj la mormântul secret al Iluminatului. (Viorel Ilisoi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu