08 ianuarie 2026

Povestire "Cand va ninge" , Revista Orizont , mai 1969, Timisoara

 


Nota informativa despre Iosif Lupulescu data la Securitate in 1966

 OPINIILE LITERARE ALE POŞTAŞULUI-SCRIITOR DIN ARAD

 

Nota informativă este furnizată de agentul „Ardeleanu” căpitanului Prescură Vasile, în data de 11.04. 1966, chiar la domiciliul agen­tului informator. Toate acestea se petrec în Arad, după cum rezultă din conţinutul acestei informări:

„Notă informativă referitoare la Iosif Lupulescu, funcţionar la PTTR Arad. Am discutat cu Iosif Lupulescu, sîmbătă 09.04. 1966 după şedinţa cercului literar „Al. Sahia”. Din discuţiile avute am constatat greutăţile de care se loveşte în direcţia publicării lucrărilor lui literare. S-a certat la redacţia ‘Gazetei literare’ şi cu Al. Andriţoiu la ‘Fa­milia’. În prezent se bazează pe Sorin Titel de la redacţia revistei literare ‘Orizontul’, afirmînd că el îl va ajuta mai mult decît I. A. să-şi publice lucrările fiind un tînăr cu mai mult curaj şi bunăvoinţă în direcţia publicării lucrărilor unor tineri scriitori.

În direcţia cunoaşterii mai bine a lui Sorin Titel, I. Lupulescu mi-a sugerat o deplasare la Timişoara la o şedinţă a cercului literar de la Uniunea Scriitorilor, iar după şedinţă să continuăm discuţiile cu el la un restau­rant. Am fost de acord cu această propunere în măsura timpului pe care-l voi avea disponibil.

Referitor la situaţia din redacţiile revistelor noastre literare I. Lupulescu susţine următorul punct de vedere: în redacţii lucrează un număr de nulităţi care nu au produs nimic valoros. Din aceste nulităţi – după părerea lui – să se opună publicării unor lucrări bune de teama că ridicîndu-se alţi oameni mai talentaţi decît ei să nu li se ia locul.

Deocamdată acestea au fost în esenţă cele discutate cu I. Lupulescu.

Arad, 11.04. 1966 ss. „Ardeleanu”


Autograful autorului Iosif Lupulescu - In umbra stapanului ( anticariat printrecarti.ro )

Link

Povestire "Cand va ninge" , Revista Orizont , mai 1969, Timisoara

  Biblioteca Sorin Titel